CSIER-FCER

Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania (CSIER) este o structură de cercetare, documentare și prezervare a unor fonduri arhivistice ce își desfășoară activitatea în cadrul Federației Comunităților Evreiești din România (FCER).

Inființat de facto, în 1978, ca urmare a inițiativei liderului evreu al epocii, rabinul Rosen și a unui grup de intelectuali evrei. CSIER are ca principale direcții de activitate:

1. Cercetarea

Direcțiile cercetării sunt:

  • Publicarea de documente privind istoria evreilor din România. În acest sens s-a inițiat seria IMER (Izvoare privind istoria evreilor din România) care a ajuns până în prezent la 10 volume.
  • Au fost publicate o serie de lucrări cu caracter enciclopedic, pe tema contribuției evreilor la economie, cultură, știință în România. În special în ultimii ani și-a extins activitatea în domeniul istoriei culturii, al cercetării istoriei intelectuale.
  • CSIER a inițiat o Bibliografie generală adnotată a Istoriei Evreilor din România.
  • CSIER a avut de-a lungul anilor o bogată activitate expoziționala, prin care s-au valorificat diverse mărturii ale civilizației evreilor din România.

2. Biblioteca și Arhiva

  • CSIER are o arhiva, bibliotecă și fototecă de specialitate.
  • Arhiva CSIER este cea mai importanta structură de acest gen din România. Documente din această arhivă sunt citate în importante lucrări academice de istoria evreilor din România, Israel, USA, Europa Occidentală. De asemenea și fototeca.
  • CSIER colaborează cu importante instituții din România și strainatate: Institutul Wiesel (București), Institutul Nicolae Iorga (București), Institutul Minorităților Naționale (Cluj), Biblioteca Academiei Române (București), Yad Vashem (Ierusalim), Institutul Diasporei (Univ. Tel Aviv), Centrul Dinur, Univ. Ebraică (Ierusalim), United States Memorial Holocaust Museum (Washington), YIVO (New York).
  • CSIER organizează periodic , în cadrul bibliotecii și arhivei, stagii de cercetare și practică studențească.
  • CSIER organizează periodic dezbateri, conferinţe interne şi internaţionale.